Bursă. Patru fonduri de pensii private Pilon II au cumpărat acțiuni BRD de aproape 20 mil. lei în iunie
Aripi, BCR Pensii, Metropolitan Life Pensii Private și Vital și-au suplimentat în iunie numărul de acțiuni deținute la BRD Soc Gen (simbol bursier BRD), a patra cea mai mare bancă din România, prin achiziția de acțiuni de la Bursa de Valori București.
Foto: Ziarul Financiar
Aripi, BCR Pensii, Metropolitan Life Pensii Private și Vital și-au suplimentat în iunie numărul de acțiuni deținute la BRD Soc Gen (simbol bursier BRD), a patra cea mai mare bancă din România, prin achiziția de acțiuni de la Bursa de Valori București. Astfel, cele patru fonduri au cumpărat circa 971.000 de acțiuni BRD, ceea ce la un preț mediu de 20 de lei pe acțiune înseamnă tranzacții de aproximativ 20 mil. lei, potrivit calculelor realizate de ZF din platforma desprepensiiprivate.ro și de la bvb.ro. Vânzători au fost investitorii de la bursa locală.Numărul de acțiuni cumpărate reprezintă 29% din rulajul lunar cu acțiuni pentru acest emitent, arată desprepensiiprivate.ro.

Achizițiile sunt următoarele: Aripi (100.000 de acțiuni BRD, adică și-a modificat numărul de acțiuni cu 1%), BCR Pensii (229.000 de acțiuni / 3%), Metropolitan (585.000 de acțiuni / 2%), Vital (57.200 acțiuni). Fondurile de pensii private Pilon 2 au o deținere de 18,3% din BRD, adică o investiție de 2,3 mld. lei. Banca are o capitalizare de 14,2 mld. lei. De la începutul lui 2024 acțiunile s-au apreciat cu 15%.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile