zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Pe ultima sută de metri BRD prinde viață la bursă, cu tranzacții de câteva ori peste medie. Broker: Unii investitori poate marchează profitul, alții cumpără în anticiparea unor dividende

Investitorii au tranzacționat în ultimele două ședințe acțiuni BRD de câteva ori peste media zilnică de tranzacționare pe acest emitent, respectiv 22 mil. lei luni și peste 16 mil. lei marți. Spre comparație, cele mai mari tranzacții din ultimele șase luni au fost înregistrate în sesiunile din 3 octombrie (10,5 mil. lei), 21 august (9,5 mil. lei) și 2 august (9,2 mil. lei), cele mai multe zile fi…

de Tibi Oprea , Colaborator 17.10.2023 · 20:52 2 min de citit și în ziarul tipărit
Bursă. Pe ultima sută de metri BRD prinde viață la bursă, cu tranzacții de câteva ori peste medie. Broker: Unii investitori poate marchează profitul, alții cumpără în anticiparea unor dividende

Foto: Ziarul Financiar

Investitorii au tranzacționat în ultimele două ședințe acțiuni BRD de câteva ori peste media zilnică de tranzacționare pe acest emitent, respectiv 22 mil. lei luni și peste 16 mil. lei marți. Spre comparație, cele mai mari tranzacții din ultimele șase luni au fost înregistrate în sesiunile din 3 octombrie (10,5 mil. lei), 21 august (9,5 mil. lei) și 2 august (9,2 mil. lei), cele mai multe zile fiind cu rulaje de sub 2 mil. lei, conform datelor agregate de ZF de la Bursa de Valori București. 

„La BRD nu sunt comunicate ale companiei în ultimele două luni, astfel că putem doar interpreta graficul acestei companii: observăm că acțiunea este în apropierea cotației de maxim înregistrată în 28-29 septembrie și, prin urmare, este posibil să fie vânzători în această zonă; pe o perioadă de 10 ani observăm o zonă de rezistență în intervalul 15,9-16,2 lei, ceea ce ar putea fi o justificare a marcării profitului de către investitori”, spune Lucian Hanganu, broker în cadrul Goldring Iași, pentru ZF. Luni, 16 octombrie, BRD a înregistrat o scădere de 0,89%, ajungând la prețul de 15,62 de lei pe acțiune, în timp ce marți, 17 octombrie, acțiunile se tranzacționau în creștere cu circa 0,3%-0,4% la ora redactării acestei știri. 

Acțiunile BRD înregistrează un avans de 20,6% de la începutul anului, pe tranzacții de 39 mil. lei, arată datele BVB. „Din punctul de vedere al cumpărătorilor, este așteptată o știre despre o posibilă distribuire de dividende din profitul anilor 2021 și 2022, profit trecut la rezervele companiei în urma solicitării de către BNR pentru consolidarea bilanțurilor băncilor, având în vedere efectele pandemiei COVID-19 și ale războiului din Ucraina. Banca Transilvania a fost prima bancă care a distribuit dividende în acest an, dupa doi ani de pauză”, adaugă Lucian Hanganu. BRD, a treia bancă din piață și a doua cea mai mare de la bursă, a înregistrat în primul semestru (S1) din 2023 la nivelul grupului un profit net de 768 mil. lei, în creștere cu 24,4% față de rezultatul din S1/2022, în timp ce veniturile s-au majorat cu 13,4% an/an, până la 1,86 mld. lei. Banca are o capitalizare bursieră de 10,8 mld. lei.

Citește și