Bursă. Scăderi abrupte pe marile burse din Europa: Minus 1% la Paris, 1,6% la Frankfurt și 2% la Milano. BVB pierde 0,4% prin indicele BET după vânzările agresive de joi de pe Wall Street
Acțiunile europene au deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri, 2 august, în vreme ce datele economice slabe din Statele Unite au reaprins temerile investitorilor cu privire la o potențială recesiune. Astfel, randamentul titlurilor americane de trezorerie cu scadență…
Foto: Ziarul Financiar
Acțiunile europene au deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri, 2 august, în vreme ce datele economice slabe din Statele Unite au reaprins temerile investitorilor cu privire la o potențială recesiune. Astfel, randamentul titlurilor americane de trezorerie cu scadență pe 10 ani a coborât sub 4% pentru prima dată din luna februarie, potrivit CNBC.
Indicele regional Stoxx 600 înregistra o depreciere de 1,5%, serviciile financiare fiind sectorul cu cea mai mare scădere, respectiv 2,6%. Benchmark-ul francez CAC 40 pierdea 1%, în timp ce, la Frankfurt, DAX cobora cu 1,6%, iar indicele milanez FTSE-MIB se deprecia cu 2%. Pe Bursa locală, BET scădea cu 0,4%.
Piețele globale au fost trase în jos săptămâna aceasta de deciziile marilor bănci centrale: Banca Angliei a redus ratele dobânzilor pentru prima dată din 2020, în vreme ce Rezerva Federală din SUA le-a ținut neschimbate, iar Banca Japoniei a decis să le majoreze. Totodată, investitorii s-au confruntat cu rezultate sub așteptări din partea marilor companii tech americane.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian