zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Sorin Baltasiu preia funcția de CEO al Transilvania Broker de Asigurare de la Gabriel Login

Transilvania Broker de Asigurare (simbol bursier TBK), unul dintre cei mai mari brokeri de asigurări de pe piața locală, a anunțat o schimbare în cadrul echipei executive de conducere, în contextul în care Gabriel Login, actualul director general și reprezentant…

de Tibi Oprea , Colaborator 22.12.2023 · 12:13 2 min de citit
Bursă. Sorin Baltasiu preia funcția de CEO al Transilvania Broker de Asigurare de la Gabriel Login

Foto: Ziarul Financiar

Transilvania Broker de Asigurare (simbol bursier TBK), unul dintre cei mai mari brokeri de asigurări de pe piața locală, a anunțat o schimbare în cadrul echipei executive de conducere, în contextul în care Gabriel Login, actualul director general și reprezentant legal, a decis să renunțe la funcție începând cu 1 februarie 2024, „pentru a-și putea aduce un aport mai mare la parcursul strategic al Companiei și implementarea de noi proiecte, în baza mandatului de administrator încredințat de către adunarea generală a acționarilor”.

Cel care îi va lua locul este Sorin Baltasiu, care a petrecut 19 ani la Allianz Țiriac în diferite poziții de management, printre care director al Diviziei Brokeri și Parteneriate. Acesta este din aprilie 2019 actualul Director al Departamentului Asigurări Corporate al Transilvania Broker de Asigurare.

„Cu o experiență solidă de peste 20 de ani în poziții de top management în domeniul asigurărilor, dintre care ultimii 4 ani i-a dedicat cu succes colaborării în cadrul echipei noastre, domnul Baltasiu a confirmat deja abilitățile și competențele manageriale, aducând un aport semnificativ la expertiza și performanța noastră colectivă. Decizia privind numirea domnului Sorin Baltasiu, a fost adoptată în cadrul ședinței Consiliului de administrație din data de 21 decembrie 2023 și vă fi supusă ulterior, aprobării către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în conformitate cu prevederile legale incidente”, scrie compania într-un raport la bursă.

Citește și