zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Bursă: TeraPlast achiziționează activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale Wavin din Ungaria pentru 7 mil. euro

Producătorul de materiale de construcții TeraPlast Bistrița (TRP) a anunțat joi dimineață la Bursa de Valori că a achiziționat activele pentru producția de țevi din PVC și PE, deținute de Wavin Ungaria (business-ul de Construcții și Infrastructură al Orbia), prin subsidiara Polytech Kft. Valoarea…

de Liviu Popescu 19.12.2024 · 09:00 2 min de citit și în ziarul tipărit
Bursă: TeraPlast achiziționează activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale Wavin din Ungaria pentru 7 mil. euro

Foto: Ziarul Financiar

Producătorul de materiale de construcții TeraPlast Bistrița (TRP) a anunțat joi dimineață la Bursa de Valori că a achiziționat activele pentru producția de țevi din PVC și PE, deținute de Wavin Ungaria (business-ul de Construcții și Infrastructură al Orbia), prin subsidiara Polytech Kft.

Valoarea tranzacției este de 7,04 milioane de euro și cuprinde aproape 12.000 mp de clădiri și peste 40.000 mp de teren industrial, situate în Zsámbék, la 30 km vest de Budapesta. Echipamentele achiziționate ca parte a tranzacției au o capacitate anuală de producție de 12.000 de tone de țevi, potrivit unui anunț publicat la bvb.ro.

„Strategia noastră a fost întotdeauna să fim lideri pe fiecare piață în care ne desfășurăm activitatea. Încă de la început, planul nostru a inclus dezvoltarea unei fabrici pentru țevi din PVC în Ungaria. În timp ce abordarea noastră inițială a vizat o investiție greenfield, tranzacția cu Wavin ne permite să grăbim pornirea producției. Activele din Zsámbék ne ajută să devenim lider de piață în Ungaria și să deservim eficient piețele externe, cum ar fi Slovacia, Cehia, Austria, Polonia, Elveția, Germania și țările din Balcanii de vest. Obiectivul nostru este să creștem vânzările în Europa de vest, iar achiziția acestei fabrici ne va permite să eliminăm dezavantajul calității proaste a infrastructurii rutiere, reducând costurile de transport și timpii de livrare. Avem calitate de vest și prețuri de est, de aceea suntem siguri că vom reuși”, spune Dorel Goia, Președintele Consiliului de Administrație TeraPlast.

Citește și