zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Bursă. TeraPlast anunță că evaluează opțiuni strategice cu privire la anumite linii de business

Consiliul de administrație al TeraPlast (simbol bursier TRP) intenționează să demareze un proces de explorare și evaluare a potențialelor opțiuni strategice în legătură cu anumite active care nu fac parte din businessul de bază, potrivit unui raport de la BVB.

de Eduard Ivanovici , Colaborator 30.07.2026 · 19:47 2 min de citit și în ziarul tipărit
Bursă. TeraPlast anunță că evaluează opțiuni strategice cu privire la anumite linii de business

Foto: Ziarul Financiar

Consiliul de administrație al TeraPlast (simbol bursier TRP) intenționează să demareze un proces de explorare și evaluare a potențialelor opțiuni strategice în legătură cu anumite active care nu fac parte din businessul de bază, potrivit unui raport de la BVB. În special, grupul analizează opțiuni pentru linia de business ambalaje flexibile gestionată în prezent prin filialele TeraBio Pack, TeraPlast Recycling și Optiplast. Scopul acestei operațiuni este identificarea celor mai bune alternative strategice pentru Grup, în mod deosebit diversificarea bazei de capital a grupului TeraPlast, reducerea gradului de îndatorare și eficientizarea operațională, spun reprezentanții companiei evaluate la 1,3 miliarde de lei. Procesul se află într-o etapă incipientă în acest moment, fără ca grupul TeraPlast să fi luat vreo decizie cu privire la realizarea unei tranzacții sau la structura acesteia. 

În funcție de interesul manifestat în cadrul dialogului cu eventualii investitori, ar putea fi definite toate elementele care țin de structura unei potențiale tranzacții, urmând ca, dacă va fi cazul, TeraPlast să obțină aprobările corporative corespunzătoare și să realizeze raportările prevăzute de lege, reiese din raport.

Citește și