Bursă. Transport Trade Services, emitentul BVB și Sphera Franchise, performerii din BET din 2023
Cele mai mari creșteri din cele 20 de acțiuni ale indicelui principal BET în 2023 le-au avut acțiunile Transport Trade Services (randament de 135,6%), Bursa de Valori București (85,8%), Sphera Franchise Group (83,6%), Purcari (68,9%) și Aquila Part Prod (66,7%), potrivit datelor BVB.
Foto: Ziarul Financiar
Cele mai mari creșteri din cele 20 de acțiuni ale indicelui principal BET în 2023 le-au avut acțiunile Transport Trade Services (randament de 135,6%), Bursa de Valori București (85,8%), Sphera Franchise Group (83,6%), Purcari (68,9%) și Aquila Part Prod (66,7%), potrivit datelor BVB.
Randamentele au venit în contextul unor rezultate financiare îmbunătățite pentru aceste companii. Spre comparație, indicele principal BET al Bursei de Valori București, care reflectă evoluția celor mai tranzacționate 20 de acțiuni, precum Banca Transilvania, OMV Petrom, Romgaz, Hidroelectrica, a încheiat anul 2023 la nivelul de 15.371,1 puncte, în creștere cu 32%.
Altfel spus, cei care au investit în coșul de acțiuni al BET au tras linie în anul precedent cu un randament de câteva ori peste dobânda bancară. Luând în calcul dividendele, randamentul a fost de 40%, arată datele BVB.ro. Prin contrast, dinamica la nivel european, reflectată de indicele Stoxx 600, a fost de plus 12%. La nivel global, indicele MSCI All World s-a apreciat cu 24%, iar S&P 500 din Statele Unite a crescut cu 25%, susținut de performanțele marilor companii de tehnologie, ajutate la rândul lor de euforia creată în jurul inteligenței artificiale (AI). De la 210,75 mld. lei la final de 2022, capitalizarea companiilor listate la BVB – pe Piața Principală și Sistemul Multilateral de Tranzacționare – a ajuns la 309,1 mld. lei în 2023, deci un plus de 98,4 mld. lei sau 46,7% de la an la an.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar