zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Bursa de Valori București lansează primul proiect ESG pe piața de capital locală. Adrian Tănase, CEO: Ne dorim să implementăm cele mai bune practici internaționale pe piața de capital locală prin colaborarea cu Sustainalytics, unul dintre liderii globali

Bursa de Valori București (BVB) lansează primul proiect ESG (environmental, social, corporate governance n.red.) pe piața de capital locală care urmărește promovarea investițiilor responsabile și furnizarea de informații ESG de calitate pentru companiile listate. „În perioada recentă, am remarcat un…

de Iulian Tenchiu 15.09.2020 · 13:07 2 min de citit
Bursa de Valori București lansează primul proiect ESG pe piața de capital locală. Adrian Tănase, CEO: Ne dorim să implementăm cele mai bune practici internaționale pe piața de capital locală prin colaborarea cu Sustainalytics, unul dintre liderii globali

Foto: Ziarul Financiar

Bursa de Valori București (BVB) lansează primul proiect ESG (environmental, social, corporate governance n.red.) pe piața de capital locală care urmărește promovarea investițiilor responsabile și furnizarea de informații ESG de calitate pentru companiile listate.

„În perioada recentă, am remarcat un interes substanțial din partea investitorilor, dar și a unor emitenți pentru implementarea standardelor ESG pe Bursa de Valori București. Acordăm o importanță deosebită acestui proiect și îl considerăm un pilon important în planurile noastre de dezvoltare a infrastructurii bursiere în România. Ne dorim să implementăm cele mai bune practici internaționale pe piața de capital locală prin colaborarea cu Sustainalytics, unul dintre liderii globali pe acest segment”, a declarat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.

Prin intermediul rating-urilor de risc ESG ale Sustainalytics, obiectivele BVB sunt de a oferi majorității emitenților locali o evaluare inițială, de a promova investițiile responsabile și de a scoate în evidență importanța standardelor ESG în rândul participanților locali. Inițiativa urmărește de asemenea să încurajeze companiile locale să își alinieze standardele cu cele mai bune practici ESG, care au cunoscut o creștere spectaculoasă la nivel global în ultimii ani.

Citește și