Bursă. Visual Fan (Allview) inaugurează centrale fotovoltaice cu o capacitate însumată de peste 3,4 MW, finanțate prin fonduri europene pentru IMM-uri. Acțiunile cresc cu 8% la BVB
Producătorul de dispozitive electronice Visual Fan (simbol bursier ALW), care deține brandul Allview, a inaugurat recent noi centrale fotovoltaice cu o capacitate totală de peste 3,4 MW, reiese dintr-un raport publicat la Bursă. „Acestea au fost finanțate din fonduri europene…
Foto: Ziarul Financiar
Producătorul de dispozitive electronice Visual Fan (simbol bursier ALW), care deține brandul Allview, a inaugurat recent noi centrale fotovoltaice cu o capacitate totală de peste 3,4 MW, reiese dintr-un raport publicat la Bursă.
„Acestea au fost finanțate din fonduri europene pentru IMM-uri și finalizate în ultimul trimestru al anului 2023. Allview Industry-IMM a fost motorul acestei realizări, furnizând expertiză de top în consultanță, proiectare, achiziție și execuție”, scriu reprezentanții Visual Fan.
În prima oră de tranzacționare de vineri de la BVB, acțiunile ALW se apreciau cu 7,63%, pe fondul unui rulaj de 25.500 de lei, urcând valoarea de piață a companiei de la 78,7 milioane la 84,7 milioane de lei. Dinamicile din ultimele 12 luni și de anul acesta constau în creșteri de 30,7%, respectiv 33,7%.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan