zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Zece crize politice în douăzeci de ani. De ce retragerea PSD din coaliție nu este pentru investitori un eveniment fără precedent. Cu sau fără crize politice, businessul, economia și Bursa de Valori au mers mai departe

România – economia, business-ul, piața de capital – a trecut prin zece crize politice majore în douăzeci de ani, de la suspendări de președinte, ordonanțe nocturne, la moțiuni de cenzură, guverne răsturnate în câteva zile, dar după șocul de moment, Bursa de Valori, companiile listate, și-au revenit și au mers mai departe.

de Mirela Turlan , Editor Web 21.04.2026 · 21:04 2 min de citit și în ziarul tipărit

♦ Bursa de la București a deschis marți în scădere de aproape 2% după ce PSD a retras sprijinul politic pentru guvernul Bolojan, iar randamentele la zece ani au depășit 7,25% ♦ Asta pentru că investitorii se tem că un guvern slăbit sau schimbat înseamnă angajamente fiscale abandonate, reforme PNRR blocate și costuri de împrumut și mai mari pentru un stat care plătește deja cele mai ridicate dobânzi din regiune ♦ România a mai trecut prin zece crize politice majore în douăzeci de ani –și de fiecare dată piața a mers mai departe ♦ Dar asta nu înseamnă că actuala criză politică este lipsită de consecințe.

România – economia, business-ul, piața de capital – a trecut prin zece crize politice majore în douăzeci de ani, de la suspendări de președinte, ordonanțe nocturne, la moțiuni de cenzură, guverne răsturnate în câteva zile, dar după șocul de moment, Bursa de Valori, companiile listate, și-au revenit și au mers mai departe.

Indicele BET era la 8.500 de puncte la suspendarea lui Băsescu în 2007, iar Banca Transilvania era evaluată la 4,2 mld. lei. Astăzi, după câteva crize majore, BET este la 28.500 de puncte iar banca de la Cluj apropie 41 mld. lei.

Citește și