Bursele lumii au urcat miercuri în speranța unor discuții constructive la summitul G20
La București, indicele BET, referința bursei bucureștene, a urcat de asemenea cu 0,14%, până la aproape 8.600 puncte, creșterea de la începutul anului ajungând în felul acesta la 10,76%. Totodată, și rulajul a fost unul în creștere, spre nivelul de 50 milioane lei.
Foto: Ziarul Financiar
Indicele Global Dow, care măsoară evoluția pieței de capital la nivel mondial, a urcat ieri cu 0,55%, fiind a treia zi de creștere înregistrată pe burse după o săptămână foarte dură.
Creșterea vine din optimismul investitorilor cu privire la viitoarele discuții între liderii celor mai puternice 20 de economii ale lumii, mai ales a soluțiilor găsite în relația sino-americană. Creșterea pe piața americană a fost de peste 0,6% a principalilor indici, în timp ce piața japoneză a afișat o creștere de peste 1%.
În Europa, creșterea a fost una mai mică, cu un indice EuroSTOXX600 ce a urcat cu 0,35%. Printre bursele ce au crescut peste acest nivel se numără cel spaniol IBEX35 (0,59%) și cel francez CAC40 (0,46%).
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca