zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Business internațional. Acțiunile Tesla cresc cu peste 8% luni la New York după ce producătorul a raportat livrări de aproape 1 milion de mașini în 2021, plus 87% față de 2020. Anul trecut acțiunile TSLA au avut un plus de 50%

Producătorul de autovehicule electrice Tesla (simbol bursier TSLA) a raportat un număr record de 308.600 de livrări în al patrulea trimestru din 2021, fiind pentru al șaselea trimestru consecutiv când cel mai mare producător auto din lume a anunțat livrări record.

de Tibi Oprea , Colaborator 03.01.2022 · 19:41 2 min de citit și în ziarul tipărit
Business internațional. Acțiunile Tesla cresc cu peste 8% luni la New York după ce producătorul a raportat livrări de aproape 1 milion de mașini în 2021, plus 87% față de 2020. Anul trecut acțiunile TSLA au avut un plus de 50%

Foto: Ziarul Financiar

Producătorul de autovehicule electrice Tesla (simbol bursier TSLA) a raportat un număr record de 308.600 de livrări în al patrulea trimestru din 2021, fiind pentru al șaselea trimestru consecutiv când cel mai mare producător auto din lume a anunțat livrări record. Spre comparație, estimările analiștilor indicau 263.026 livrări de mașini electrice, scrie Reuters.

În total, în 2021 producătorul auto și-a sporit livările cu 87% față de 2020, până la 936.172 de vehicule livrate. Luni, la deschiderea ședinței de tranzacționare din SUA, acțiunile TSLA aveau un plus de 8,7%, respectiv prețul de 1.149,2 dolari, potrivit datelor Investing.com. Livrările din octombrie-decembrie 2021 au fost cu aproximativ 70% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent și cu circa 30% mai mari decât livările record din trimestrul precedent, respectiv iunie-septembrie 2021.

Tesla a depășit un trilion de dolari capitalizare în luna octombrie 2021, după ce compania de închirieri auto Hertz a anunțat că a comandat 100.000 de vehicule, iar cotația acțiunilor a scăzut după ce CEO-ul a anunțat într-o postare pe Twitter că intenționează șă își vândă 10% din participația la Tesla. În prezent, compania are 1,06 trilioane de dolari valoare bursieră, după ce acțiunile TSLA au încheiat anul 2021 la prețul de 1.056,78 de dolari pe unitate, în urcare cu 49,8% în 2021, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la Investing.com. Potrivit JATO Dynamics, Tesla Model 3 a fost cea mai vândută mașină electrică în Europa în 2021 (125.000 de unități), urmată fiind de Volkswagen ID.3 (70.000) și Renault Zoe (65.000). „Muncă excelentă a echipei Tesla din întreaga lume”, a scris CEO-ul Elon Musk pe Twitter.

Citește și