Business internațional. Amazon, „fabrica de bani” a lui Jeff Bezos, are încasări de peste 75 mld. dolari în T1/2020: aproape tot profitul de 4 mld. dolari, cheltuit ca răspuns la pandemie
Amazon, cel mai mare retailer online din lume și unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de cloud la nivel mondial, și-a publicat rezultatele trimestriale chiar după finalizarea ședinței de tranzacționare, arătând impactul real al pandemiei asupra operațiunilor gigantului american.
Foto: Ziarul Financiar
Amazon, cel mai mare retailer online din lume și unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de cloud la nivel mondial, și-a publicat rezultatele trimestriale chiar după finalizarea ședinței de tranzacționare, arătând impactul real al pandemiei asupra operațiunilor gigantului american. Veniturile Amazon în T1/2020 au fost de 75,45 mld. dolari. Deși au depășit estimările analiștilor, compania a anunțat că este posibil să piardă bani în T2/2020 din cauza pandemiei, potrivit CNBC.
Acțiunile Amazon au scăzut pe 1 mai cu peste 5%. Cea mai mare veste venită joi seară a fost că Amazon plănuiește să își cheltuiască aproape tot profitul de circa 4 mld. dolari ca răspuns la pandemia de coronavirus. Asta înseamnă sute de milioane de dolari folosiți pe teste pentru angajați și extinderea rețelei de livrare. Fondatorul Jeff Bezos rămâne în continuare de departe cel mai bogat om din lume, cu o avere de 149 mld. dolari.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca