zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Business internațional. Dividendele plătite acționarilor la nivel mondial au atins un nivel record de 1.470 mld. dolari în 2021

La nivel mondial, companiile au acordat acționarilor dividende de 1.470 mld. dolari în 2021, cel mai ridicat nivel din istorie, potrivit Yahoo Finance.

de Eduard Ivanovici , Colaborator 01.03.2022 · 19:40 2 min de citit și în ziarul tipărit
Business internațional. Dividendele plătite acționarilor la nivel mondial au atins un nivel record de 1.470 mld. dolari în 2021

Foto: Ziarul Financiar

La nivel mondial, companiile au acordat acționarilor dividende de 1.470 mld. dolari în 2021, cel mai ridicat nivel din istorie, potrivit Yahoo Finance.

Valoarea dividendelor a crescut cu 14,7% în 2021, înregistrându-se sume record în Statele Unite, China, Suedia, Australia și Brazilia, însă două țări au reprezentat o treime din creștere, respectiv Australia și Regatul Unit. Nouă din zece companii la nivel mondial și-au crescut dividendele sau le-au menținut pe cele din anul anterior, în timp ce băncile și domeniul mineritului au furnizat 60% dintr-o creștere de 212 mld. dolari. 

În cazul băncilor, dividendele au înregistrat un plus de 40% sau 50,5 miliarde de dolari, rezultat stimulat de revenirea la un nivel mai normal al sumelor plătite, având în vedere că autoritățile de reglementare au limitat procesele de distribuire în mai multe părți ale lumii în 2020. Peste un sfert din creșterea anuală a dividendelor se datorează companiilor miniere, care au beneficiat de avântul prețurilor de producție. Suma distribuită de sectorul dedicat mineritului și extragerii resurselor naturale a fost de 96,6 miliarde de dolari anul trecut, de aproape două ori peste fostul record, stabilit în 2019.

Citește și