Business MAGAZIN lansează catalogul TOP DIGITAL TRANSFORMERS
În contextul în care importanța digitalizării a fost evidențiată mai mult ca niciodată în contextul atipic pe care l-am traversat, Business MAGAZIN a lansat, în parteneriat cu DocProcess, un proiect dedicat oamenilor care stau în spatele celor mai importante inovații digitale din mediul de business.
Foto: Ziarul Financiar
Companiile din România își digitalizează activitățile prin soluții diverse: de la proiecte de telemuncă și telemedicină, până la fabrici inteligente unde sute de angajați lucrează alături de angajații umani.
În contextul în care importanța digitalizării a fost evidențiată mai mult ca niciodată în contextul atipic pe care l-am traversat, Business MAGAZIN a lansat, în parteneriat cu DocProcess, un proiect dedicat oamenilor care stau în spatele celor mai importante inovații digitale din mediul de business.
Țara noastră se bucură de un sector IT puternic și de o bună reputație a companiilor din domeniul tehnologiei, totuși este încă deficitară în comparație cu alte state membre ale UE la adoptarea digitalizării atât în sectorul privat, cât și în cel public. Când vine vorba despre integrarea tehnologiei digitale în activitățile întreprinderilor, România se situează pe locul 25 în UE, iar majoritatea indicatorilor din această dimensiune se situează cu mult sub media UE, potrivit datelor din 2021 ale Indicelui Economiei și Societății Digitale (DESI), citat de DocProcess în cadrul anuarului „Top Digital Transformers“. Doar 33 % dintre IMM-uri au cel puțin un nivel de bază de intensitate digitală, în comparație cu media UE de 60 %. De asemenea, doar 17 % dintre întreprinderi emit facturi electronice, cu mult sub media UE de 32 %. Aproximativ 8 % dintre întreprinderi utilizează platformele de comunicare socială (nivel scăzut în comparație cu media UE de 23 %), 13 % utilizează servicii de tip cloud (media UE: 26 %) și numai 5 % dintre acestea analizează volume mari de date. Totuși, 31 % dintre întreprinderi utilizează inteligența artificială, cu mult peste media UE de 25 %.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca