Business sportiv. Cum arată tabloul sponsorilor celor mai importante federații sportive din România? Fotbalul, baschetul, șahul, karatele și handbalul beneficiază de sprijinul companiilor antreprenoriale, dar și a multinaționalelor
Fotbalul, baschetul, șahul, karatele și handbalul numără cei mai mulți sportivi legitimați în cadrul federațiilor reprezentantive, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Multe dintre companiile care susțin cele cinci federații fac parte din categoria firmelor antreprenoriale, ceea ce arată că antreprenorii locali sunt mult mai implicați în a sprijini sportul decât multinaționalele.
Fotbalul, baschetul, șahul, karatele și handbalul numără cei mai mulți sportivi legitimați în cadrul federațiilor reprezentantive, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Pe lângă topul pe care îl împart, aceste sporturi, la fel ca și altele, mai au în comun și provocările financiare. Banii de la stat nu sunt suficienți pentru a susține întreaga activitate a unei federații, motiv pentru care soluția stă mereu în sponsorizări.
Cel mai susținut sport din punct de vedere financiar este de departe fotbalul. Cu peste 190.000 de sportivi legitimați, fotbalul reușește să atragă și cei mai mulți fani, beneficiind astfel de o vizibilitate incomparabilă cu alte sporturi. Tocmai aceste atuuri ale fotbalului fac din acest sport atractiv pentru companiile private. Federația Română de Fotbal numără cei mai mulți sponsori, dar și cele mai mari bugete.
Citește și
34 min
Ștefan Stan
1 min
Iulian Tenchiu
1 min
Robert Manea