Călin Meteș, FP: Listările unor companii de stat la Bursă ar avea succes semnificativ, în ciuda obstacolelor economice legate de pandemie
Unii consideră că listarea la bursă a unei companii după o criză de pandemie nu este o mișcare inspirată. Am o perspectivă diferită cu privire la acest subiect.
Foto: Ziarul Financiar
Unii consideră că listarea la bursă a unei companii după o criză de pandemie nu este o mișcare inspirată. Am o perspectivă diferită cu privire la acest subiect.
Criza generează volatilitate pe piețele financiare, determinând investitorii și companiile totodată să fie mai prudenți și selectivi cu modul în care își investesc resursele financiare. Cu toate acestea, orice criză aduce și mari oportunități. Pentru companiile valoroase și solide poate fi un moment bun pentru listare deoarece investitorii sunt în permanență interesați să-și plaseze capitalul în cele mai atractive companii care au perspective de creștere indiferent de situația în care se află economia la un moment dat. în același timp, companiile care au nevoie de finanțare pot avea acces mai ușor la o sursă alternativă de capital prin listarea la bursă.
Sunt câteva companii de stat valoroase și performante care au perspective bune de a fi listate cu succes chiar acum. Hidroelectrica este prima care vine în minte. Listarea la bursă a unor companii de stat ar trebui să reprezinte o prioritate esențială pentru Guvernul României, care și-a asumat recent dificila sarcină de a relansa economia prin măsuri axate pe investiții. Ofertele publice inițiale de acțiuni (IPO-uri) atrag mai mulți investitori și generează lichiditate pe piața de capital locală, crescându-i atractivitatea pe termen lung și având multiple beneficii economice. De asemenea, ele pot ajuta piata de capital din România să își atingă obiectivul declarat de a fi promovată la statutul de piață emergentă.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca