Camelia Crișan, Progress: Va supraviețui ESG celui de-al doilea mandat al președintelui ales Trump?
Toți analiștii spun că cel de-al doilea mandat al președintelui ales Trump nu va semăna cu primul. De la numirile în poziții cheie ale oamenilor loiali și până la politicile sale interne și externe, se pare că vom avea un…
Foto: Ziarul Financiar
Toți analiștii spun că cel de-al doilea mandat al președintelui ales Trump nu va semăna cu primul. De la numirile în poziții cheie ale oamenilor loiali și până la politicile sale interne și externe, se pare că vom avea un mandat 2.0 altfel. Cum vor arăta însă politicile ce țin de sustenabilitate și ESG?
Pare că, în cazul dlui. Trump, comportamentul trecut nu este neapărat un predictor pentru cel viitor. La începutul primului mandat, așa cum a declarat încă din campania electorală, a scos Statele Unite din Acordul de la Paris. Evident că toată lumea se aștepta la efecte negative asupra companiilor care au îmbrățișat ESG, doar că nu s-a întâmplat nimic grav, așa cum relevă o analiză a Bloomberg de acum câteva zile. Mai mult decât atât, investitorii și-au intensificat activismul și personaje ca Larry Fink de la fondul de investiții BlackRock au dat semnale că politicile pro-ESG trebuie continuate. Mulți investitori au avut întâlniri cu directorii companiilor, au continuat dezvoltarea de produse și servicii pro-ESG, ca urmare, conchide aceeași analiză, cu o creștere a pieței de 17 miliarde de dolari în această nișă, practic primul mandat al președintelui Trump poate fi etichetat drept epoca de aur a ESG.
În campania electorală pentru al doilea mandat, mesajele contra ESG au căpătat mai multă forță. O analiză a Harvard Business Review din septembrie 2024 aduce în discuție faptul că în campania electorală termenul ESG a devenit un subiect de dispută fierbinte. Preopinenții președintelui ales au pus semn de egalitate între pozițiile pro-ESG și woke capitalism – o etichetă ce desemnează un capitalism cu vederi de stânga, radicalizat. Ca urmare a faptului că politicile pro-sustenabilitate au devenit subiect de contre politice între democrați și republicani, multe companii au adoptat un comportament comunicațional tip greenhushing (adică ne mișcăm pe sub radar, facem ESG, dar nu vorbim despre asta). Încă din 2023 au existat fonduri de investiții care au schimbat numele instrumentelor lor financiare, lipsindu-le de orice referire la sustenabilitate sau ESG, rebotezându-le sau scoțând referirile la schimbări climatice.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca