Campanie ZF „Școala într-un singur schimb în București“. În 25 de școli din București programul de învățare cu ore și pauze ciuntite nu respectă legea. Ministerul Educației cere ZF lista școlilor ca să „verifice și să remedieze“ acolo unde informațiile no
Ministerul Educației, prin vocea biroului de presă, solicită ZF să îi comunice „lista unităților de învățământ din București care au un program școlar cu durata orelor de studiu mai redusă decât prevede legea (40 sau 45 de minute la gimnaziu) si pauze mai reduse decât prevede legea (5 minute cu pauza mare de doar 10 minute”.
Foto: Ziarul Financiar
„În pauzele de cinci minute copiii nici nu reușesc să ajungă la baie”; „nu pot mânca un sandviș într-o pauză”, „doamna învățătoare face tot ce poate ca să termine de predat”, „materie predată pe repede înainte”, „dacă anul acesta învață in cancelarie, la anul vor învață pe afară” – sunt doar câteva dintre reacțiile pe care Ziarul Financiar le-a strâns de la părinții elevilor care învață în școli cu astfel de program.
Ministerul Educației, prin vocea biroului de presă, solicită ZF să îi comunice „lista unităților de învățământ din București care au un program școlar cu durata orelor de studiu mai redusă decât prevede legea (40 sau 45 de minute la gimnaziu) si pauze mai reduse decât prevede legea (5 minute cu pauza mare de doar 10 minute”.
„Ulterior vom solicita Inspectoratului Școlar al Municipiului București verificarea fiecărui caz în parte și luarea de măsuri pentru remedierea situațiilor neconforme”, se arată într-un răspuns primit pe e-mail de ZF la o solicitare transmisă Ministerului Educației și care are ca punct de plecare modul inegal în care învață copiii din Capitală.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan