Campioană la construit, dar nu la întreținut: România ridică spitale și autostrăzi pe bani publici, dar îi lipsesc oamenii, utilajele și un plan pentru „după”
România intră în 2026 aproape de maximele istorice. Volumul lucrărilor de construcții a crescut cu aproape 8% în primele unsprezece luni din 2025 față de anul anterior, foarte aproape de recordul din 2023, iar sectorul a ajuns să cântărească 8,7% din PIB în primele trei trimestre — cea mai mare pondere din Uniunea Europeană și aproape dublul mediei de 5% a statelor membre.
Foto: Ziarul Financiar
Cu un sector ajuns să cântărească aproape 9% din PIB, cea mai mare pondere din Uniunea Europeană, România rămâne campioana continentală a construcțiilor. În spatele cifrelor record stau însă o dependență tot mai mare de banii publici, materiale care refuză să se ieftinească și o nouă taxă pe carbon. Iar cei care ridică spitalele, autostrăzile și fabricile țării avertizează: adevărata provocare nu e să construiești, ci să ai cu ce și cu cine — și ce faci cu ele după ce le inaugurezi.
România intră în 2026 aproape de maximele istorice. Volumul lucrărilor de construcții a crescut cu aproape 8% în primele unsprezece luni din 2025 față de anul anterior, foarte aproape de recordul din 2023, iar sectorul a ajuns să cântărească 8,7% din PIB în primele trei trimestre — cea mai mare pondere din Uniunea Europeană și aproape dublul mediei de 5% a statelor membre. Motorul principal îl reprezintă lucrările de inginerie, acolo unde se regăsesc infrastructura și marile spitale finanțate din fonduri publice, ajunse la niveluri record. Construcțiile nerezidențiale au urcat cu peste 11%, iar cele rezidențiale cu 12%.
În spatele acestui avans se adună însă riscurile. Prețul cuprului a sărit cu 40%, o nouă taxă pe carbon ar putea scumpi materialele cu 10–15%, finanțarea a devenit selectivă, iar dependența de banii publici rămâne structurală. La nivel global, tabloul este aproape invers: un pipeline care se subțiază, dar costuri care refuză să cedeze, pe fondul unei inflații de 3,8% și al unor salarii ajunse, în decembrie 2025, la cel mai ridicat nivel din ultimele treisprezece luni, arată raportul global Cushman & Wakefield.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan