Când comentați apartenența României la UE, uitați-vă la Serbia

Spre ultimii doi-trei ani ai lui Ceaușescu, în armată, la Sighetu Marmației, unde păzeam granița de invazia sovietică, am aflat despre un ținut fabulos – Serbia – de la colegii mei din Banat care primeau de-acasă borcane cu untură de porc, pe care o întingeau pe pâinea de la cantina regimentului. Când m-am „liberat”, cum se zicea, auzind poveștile lor, m-am dus să-mi cumpăr blugi de la Timișoara. De la Galați la Timișoara e drum lung, dar când ai

19 ani, nu e greu să fii prost. Atunci am pierdut primii mei bani, și ultimii, la jocurile de noroc, la alba-neagra. Dar m-am ales cu o pereche de blugi mișto, aduși din Serbia, Levi’s, marca mea preferată de blugi și azi.

Serbia era atunci pentru noi o oază. Noi nu știam ce este libertatea, doar bănuiam, nu știam ce este „a alege” sau „a nu alege”, măcar între perechi de blugi. Dar sârbii, comuniști și ei, puteau pleca „afară”, spre deosebire de noi, care eram închiși aici. În mod normal, judecând situația de acum