Când magistralele de apă transcontinentale vor ajunge mai importante decât gazoductele?

În SUA, o țară cât un continent, gu­verne locale, fermieri sau oameni de afa­ceri își fac planuri pentru con­stru­irea unor conducte enorme care să aducă apă dulce din est, unde în anu­mite perioade din an există surplus, în vestul arid. Astfel de proiecte au mai fost propuse în ultimul secol, dar ceea ce a devenit cunoscut ca seceta mileniului face ca despre magistralele de transport de apă să se vorbească din ce în ce mai mult și mai serios. Însă războaiele apei din California de la începutul secolului XX, cau­zate de aprovizionarea cu apă a orașului Los Angeles printr-un apeduct în dauna unor fer­mieri aflați la aproape 400 de kilometri depăr­tare, nu au fost uitate. Acolo nimeni nu mai are drept nelimitat asupra apei.

În Europa, un continent aproape divizat politic de gazoductele rusești, o asociație de industriași italieni au propus legarea su­dului arid al Italiei de Albania, o țară săracă economic dar bogată în resurse de apă, printr-un ape­duct care să treacă pe sub Marea Adriatică. Proiectul, estimat la un miliard de euro, ar presupune 85 de kilometri de conductă pe sub mare, la o adâncime maximă de 850 de metri, și 120 de kilometri pe us­cat. Banii ar veni de la guvernul italian și de la instituțiile de finan­țare europene. Italia s-a confruntat anul trecut cu o secetă severă, iar anul acesta nu se anunță nici el mai bun.

Coldiretti, cea mai mare asociație a fermi­erilor italieni, estimează la 6 miliarde de euro pagubele produse agriculturii de seceta pre­lungită și de valurile de caniculă din 2022. Dar nu doar afacerile fermierilor suferă din cauza deficitului de apă. În ulti­mii ani, nivelurile scăzute ale Rinului au ame­nințat de mai multe ori cu recesiunea Germania.