Cândva, în „epoca de aur”, românii stăteau la coadă pentru salam, ceva de lux atunci. Astăzi, copiii acelor români stau la „coadă” să cumpere acțiuni la producătorul unuia dintre cele mai cunoscute branduri de mezeluri din țară. Dacă asta nu e evoluție,

Cândva, într-o Românie a anilor ‘80, oamenii se trezeau înaintea zorilor pentru a prinde un loc la coadă. Afară fie era frig, fie era tăcere, dar în aer plutea un amestec de resemnare. 

Era coadă. Se spunea că „au băgat salam (chiar cu soia)”, iar vestea aceasta, banală pentru lumea de azi, răsuna atunci ca o promisiune de abundență. “Era bun. Sau poate ne plăcea nouă să credem că e bun”, își amintește un profesor pensionar. Și cozi nu doar la salam: la portocoale, la încărcat butelii, banane, carne, lapte. 

Părinții, bunicii noștri aveau de toate și nimic. Atunci, o bucată de mezel era mai mult decât hrană — era simbolul unei lumi ;în care lipsurile nu ar fi fost la ordinea zilei.