Carbochim, companie controlată indirect de Iulian Dascălu, fondatorul Iulius Group, vrea să obțină credite de investiții de 15 mil. lei anul acesta
Consiliul de Administrație al Carbochim Cluj-Napoca (CBC), cel mai mare producător local de abrazive profesionale, a propus pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor aprobarea obținerii unor credite de investiții în valoare de maxim 15 milioane de…
Foto: Ziarul Financiar
Consiliul de Administrație al Carbochim Cluj-Napoca (CBC), cel mai mare producător local de abrazive profesionale, a propus pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor aprobarea obținerii unor credite de investiții în valoare de maxim 15 milioane de lei sau echivalent în euro, vizând în acest sens realizarea obiectivelor prevăzute în planul de investiții pentru 2023.
De asemenea, în timpul AGEA din 27 aprilie, acționarii vor vota prelungirea liniilor de credit de 8,15 milioane de lei sau angajarea altora noi în cadrul unui plafon de maxim 10 milioane de lei și garantarea acestora cu ipoteci asupra activelor societății, se arată în convocatorul publicat la Bursă.
În cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din aceeași zi se vor vota planul de investiții și bugetul de venituri și cheltuieli de anul acesta, cât și aprobarea raportului de remunerație aferent exercițiului financiar 2022. Controlată indirect de Iulian Dascălu, fondatorul Iulius Group, societatea are o valoare de piață de 160,5 milioane de lei, după o depreciere de 33% a acțiunilor CBC în ultimele 12 luni, potrivit datelor BVB.
Citește și
1 min
Cristina Roșca