Care este potențialul real de creditare al companiilor
România este una dintre țările europene cu cel mai mic grad de intermediere financiară, atât la nivelul populației, cât și al companiilor, ceea ce înseamnă un potențial important de investiții care încă nu se vede în economie. Iar diferențele față…
Foto: Ziarul Financiar
România este una dintre țările europene cu cel mai mic grad de intermediere financiară, atât la nivelul populației, cât și al companiilor, ceea ce înseamnă un potențial important de investiții care încă nu se vede în economie. Iar diferențele față de restul Europei sunt semnificative.
România se menține drept economia cu cel mai redus nivel al creditului neguvernamental în PIB din Uniunea Europeană (22%, la finalul lunii martie 2026, față de o medie de 66%), inclusiv pe cele două segmente principale de creditare, 11% atât la nivelul companiilor nefinanciare, cât și la nivelul populației. Diferența rămâne pronunțată în special în raport cu economiile din vestul și nordul Europei”, spun analiștii BNR în raportul privind stabilitatea financiară din iunie 2026. Ce înseamnă aceste date pentru companii? La nivelul economiei locale există în prezent circa 27.800 de firme considerate performante, calculat pe baza profitului net, al cheltuielilor salariale și al numărului de salariați, iar dintre acestea aproape jumătate (46%) nu aveau niciun credit bancar activ în martie 2026.
Chiar dacă acest segment de companii reprezintă doar 3% din totalul firmelor active, ele generează peste jumătate din valoarea adăugată brută și angajează jumătate din salariații economiei. Ce ar putea aduce în plus un credit? „Firmele performante care apelează la finanțare bancară înregistrează niveluri superioare ale activității și indicatorilor financiari comparativ cu cele care nu au contractat niciun credit bancar, evidențiate printr-o valoare adăugată brută mai mare cu circa 22%, o cifră de afaceri superioară cu peste 50% și un profit net cu aproximativ 20% mai ridicat”, arată raportul Băncii Naționale.
Citește și
1 min
Liviu Popescu
1 min
Liviu Popescu
2 min
Liviu Popescu