zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Profesii

Care este tabloul pieței muncii, evoluția numărului de angajați, a salariilor și a șomajului în prognozele Guvernului pe următorii patru ani

Rezultatele mai modeste înregistrate de economia locală față de anii precedenți încep să se vadă și în prognozele oficiale despre piața muncii. Astfel, Comisia Națională de Prognoză (CNP) estimează o creștere de 0,9% a numărului de salariați din economie în 2023 față de anul precedent, cea mai mică din perioada 2022 - 2027.

de Ramona Cornea 19.11.2023 · 15:55 2 min de citit și în ziarul tipărit
Care este tabloul pieței muncii, evoluția numărului de angajați, a salariilor și a șomajului în prognozele Guvernului pe următorii patru ani

Foto: Ziarul Financiar

♦ Comisia Națională de Prognoză estimează o creștere de nici 1% a numărului de salariați din economia locală în 2023 față de anul precedent ♦ „Sunt companii care și-au înghețat proiectele de extindere în România sau, în general, și-au redus bugetele și numărul de salariați” ♦ „Am asistat la reduceri de personal chiar și în sectoare care au luat un mare avânt în ultimii ani, în IT sau în centrele de servicii” ♦ Pentru anul viitor, CNP prognozează că salariile vor înregistra creșteri cu 4,6 puncte procentuale mai mici decât anul acesta ♦ „Procentele de creșteri salariale sunt determinate covârșitor de rata inflației, din acest motiv se înregistrează și scăderi procentuale în bugetele companiilor pentru anii care vin.”

Rezultatele mai modeste înregistrate de economia locală față de anii precedenți încep să se vadă și în prognozele oficiale despre piața muncii. Astfel, Comisia Națională de Prognoză (CNP) estimează o creștere de 0,9% a numărului de salariați din economie în 2023 față de anul precedent, cea mai mică din perioada 2022 – 2027. 

Conform sursei citate, în 2023 numărul mediu de salariați va ajunge la aproape 5,26 milioane de persoane, în creștere cu 0,9% față de anul precedent. În 2022, numărul de salariați a crescut cu 2,3% față de anul precedent.

Citește și