Care sunt cele două segmente ale pieței auto care au sfidat criza din 2013
Piața auto locală a fost susținută de doar două din cele 11 segmente principale ale sale, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), în acest an, în timp ce restul au înregistrat scăderi de până la 31%.
Foto: Ziarul Financiar

Cea mai mare creștere a înregistrat-o segmentul limuzinelor de lux, care a urcat cu 15% în primele 11 luni ale acestui an, la peste 160 de unități. creșterea a fost susținută în principal de BMW Seria 7, care a fost și cea mai bine vândută limuzină, dar și de noua generație a S-Klasse de la Mercedes-Benz.
Al doilea segment pe plus a fost cel al mașinilor de clasă mică, cu un avans de 1% la peste 13.600 de unități. În acest caz, creșterea a fost susținută aproape integral de noua Dacia Sandero, care și-a triplat vânzările în acest an, dar șI de VW Polo și Opel Corsa sau Peugeot 208.
Citește și
1 min
Liviu Popescu
4 min
Matei Pantea
2 min
Ziarul Financiar