Care sunt prioritățile industriei alimentare în 2021: investiții în creșterea competitivității, infrastructură logistică mai bună și adaptarea la noul profil al consumatorului
Pandemia de COVID-19 a fost o mare provocare pentru industria alimentară și a adus, în același timp, multe schimbări într-un ritm accelerat.
Foto: Ziarul Financiar
„2020 a fost o oportunitate, nu o criză, pe care unii au ratat-o. Dacă nu investești într-o astfel de situație pentru a deveni competitiv, pierzi startul în piața postpandemie.“
Pandemia de COVID-19 a fost o mare provocare pentru industria alimentară și a adus, în același timp, multe schimbări într-un ritm accelerat. Au avut loc restructurări de personal, unele bugete pentru investiții au fost tăiate, altele au fost majorate, consumul a început acum să scadă, prețurile, de asemenea, iar clientul final și-a schimbat profilul.
Industria alimentară, unul dintre cei mai mari angajatori, cu peste 170.000 de salariați, și unul dintre cei mai importanți contribuitori la Produsul Intern Brut al României, s-a adaptat la schimbările aduse de pandemia de COVID-19 și a mers mai departe, însă nu oricum. Ce urmează în 2021, după un an de criză sanitară? „2020 a fost o oportunitate, nu o criză, pe care unii au ratat-o. Dacă nu investești într-o astfel de situație pentru a deveni competitiv, pierzi startul în piața postpandemie. Companiile ar trebui să facă investiții în creșterea competitivității, prin care să-și crească cota de piață și brandul de țară, dar și să pună pe masa consumatorului produse mai ieftine“, spune Dorin Cojocaru, președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL).
Citește și
7 min
Cristian Hostiuc
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu