Carpatair: Continuăm să operăm zboruri cu risc financiar zero
Compania aeriană Carpatair, care a intrat la începutul acestui an în insolvență și a renunțat la toate zborurile de linie, a reușit să treacă pe profit în această vară datorită operării de curse charter pentru companii din Italia sau Spania.
Foto: Ziarul Financiar

Din 2008 transportatorul aerian, fondat în urmă cu 14 ani de Nicolae Petrov, nu a mai raportat profit. „Continuăm să operăm curse charter care au grad zero de risc. Vara aceasta am avut curse charter din Italia (Bergamo) spre opt insule grecești, clienții fiind italieni. Aceste zboruri vor fi operate până pe 25 octombrie. Din iarnă prevedem să intrăm cu zboruri charter spre destinații de schi, din Franța, nordul Italiei și Marea Britanie pentru un touroperator spaniol“, a declarat pentru ZF Paula Ardelean, vicepreședintele companiei aeriene Carpatair.
Citește și
5 min
Bogdan Alecu
2 min
Ziarul Financiar