Carrefour preia Billa România
Grupul francez Carrefour a plătit circa 100 mil. euro pentru a prelua operațiunile Billa din România, respectiv o rețea de 86 de supermarketuri cu afaceri de peste 300 mil. euro anul trecut.
Foto: Ziarul Financiar
După valoarea tranzacției aceasta este a treia cea mai importantă din comerțul local, pe primul loc fiind acordul de preluare a 20 de hipermarketuri Real de către Auchan. Grupul francez Auchan a plătit pentru preluarea operațiunilor Real în România peste 250 mil. euro, conform raportului de activitate pe anul trecut al companiei, aceasta fiind, potrivit datelor ZF, cea mai mare tranzacție din retailul autohton. Totuși, nu există informații publice privind suma plătită de Lidl pentru magazinele Plus Discount, valoarea estimată a tranzacției fiind de 200 mil. euro. Atunci au fost preluate circa 110 magazine.
Achiziția Billa de către Carrefour vine astfel pe poziția a treia a podiumului. Prin această preluare francezii se apropie pe piața locală de afaceri de 1,5 mld. euro, reducând astfel diferența care îi desparte de liderul comerțului modern, Kaufland. Decizia preluării lanțului de 86 de supermarketuri cu afaceri de puțin peste 300 mil. euro anul trecut vine în contextul în care în comerțul modern, la fel ca în orice alt sector economic, lupta se duce pentru supremație, iar pentru Carrefour singura șansă să ajungă lider este prin preluări de rețele concurente.
Citește și
3 min
Liviu Popescu
1 min
Claudia Medrega
15 min
Mircea Nica