Casa de expediții Cargo Partner țintește afaceri de 70 mil. euro, în scădere față de anul trecut. „În a doua parte a lui S1 am observat o scădere în volumele transportate, pe marea majoritate a tipurilor de servicii“.
Compania Cargo Partner, filiala locală a grupului austriac cu același nume, care furnizează servicii de transport rutier, feroviar, maritim și aerian, țintește în acest an afaceri de 70 de milioane de euro, sub nivelul de 92 mil. euro înregistrat anul anterior, potrivit oficialilor companiei.
Foto: Ziarul Financiar
Compania Cargo Partner, filiala locală a grupului austriac cu același nume, care furnizează servicii de transport rutier, feroviar, maritim și aerian, țintește în acest an afaceri de 70 de milioane de euro, sub nivelul de 92 mil. euro înregistrat anul anterior, potrivit oficialilor companiei. Aceasta ar fi prima scădere a cifrei de afaceri înregistrată de companie în ultimii ani.
„Începutul de an a fost comparabil cu începutul lui 2022, dar în a doua parte din S1/2023 am observat o scădere în volumele transportate, pe marea majoritate a tipurilor de servicii pe care le oferim. Prevedem un sfârșit de an asemănător perioadei pe care o traversăm“, a declarat pentru ZF Cosmin Bradea, directorul general al companiei.
Filiala din România a cargo-partner a avut o cifră de afaceri de 454,7 milioane de lei (92 mil. euro) anul trecut, față de 383 milioane de lei (79 mil. euro) anul anterior și profit net de 16,2 mil. lei, față de un profit net de 12 mi. lei anul anterior, arată datele de la mfinante.ro. Compania avea 242 de angajați anul trecut.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan