Cât câștigă șeful Romsilva
Adam Crăciunescu, 60 de ani, directorul general al companiei de stat Romsilva, a avut în 2013 un salariu de 107.932 de lei, adică o medie lunară de aproape 9.000 de lei (echivalentul a 2.000 de euro pe lună).
Foto: Ziarul Financiar
Adam Crăciunescu, 60 de ani, directorul general al companiei de stat Romsilva, a avut în 2013 un salariu de 107.932 de lei, adică o medie lunară de aproape 9.000 de lei (echivalentul a 2.000 de euro pe lună). Potrivit informațiilor din declarația sa de avere de anul trecut, șeful companiei care administrează pădurile statului și care comercializează masa lemnoasă a țării a mai încasat circa 23.000 de lei (adică 1.900 de lei lunar) din salariul obținut de la Universitatea de Știinte Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Timișoara (USAMVBT). Din 2006 încoace, el este șeful de lucrări la disciplina „Cinegetică și salmonicultură“ în cadrul acestei universități, unde se ocupă de susținerea și elaborarea de cursuri și lucrări practice, este îndrumător de practică al studenților și îndrumător pentru lucrări de licență.
Crăciunescu este directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva – din luna mai a anului 2012, după ce anterior a ocupat timp de patru ani funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.
De profesie inginer silvic, absolvent al Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere Brașov, Adam Crăciunescu are și un doctorat în agronomie obținut la USAMVBT. În perioada 2003- 2005, el a fost și secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Deși în cea mai mare parte a carierei sale actualul șef al Romsilva a ocupat funcții în cadrul unor instituții de stat, în perioada 2005- 2008 a lucrat și în sectorul privat, ca director în cadrul companiilor Varimax (cu activități în domeniul fabricării altor elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții) și Carpatina Forest (consultanță de afaceri și management) din Timiș.
Citește și
2 min
Liviu Popescu
1 min
Vali Pencu
1 min
Mirela Turlan