Cât de mult contează reputația managerului cu care încheiați un contract?
Nu de puține ori un om de afaceri este pus în fața situației în care trebuie să încheie un business cu un partener despre care știe că nu are cele mai bune referințe. Poate avea în spate contracte neonorate, pot circula diferite zvonuri despre caracterul său sau se poate afla pe o „listă neagră“ a celor cu care este mai bine să nu faci afaceri.
Foto: Ziarul Financiar
Nu de puține ori un om de afaceri este pus în fața situației în care trebuie să încheie un business cu un partener despre care știe că nu are cele mai bune referințe. Poate avea în spate contracte neonorate, pot circula diferite zvonuri despre caracterul său sau se poate afla pe o “listă neagră” a celor cu care este mai bine să nu faci afaceri. Deși automat se instalează prudența și situația sau contractul este întors pe toate părțile, este posibil ca perioada de criză în care banii și contractele sunt tot mai puține să îi facă pe manageri să închidă ochii când întâlnesc astfel de parteneri?
Criza a schimbat puțin percepția asupra oamenilor care au referințe proaste, în sensul că o reputație negativă nu înseamnă neapărat că tot businessul pe care îl face respectiva persoană este sortit eșecului.
“Reputația este relativă. Știu atâția oameni cu reputație proastă care fac afaceri de multe milioane. Adică cineva face afaceri cu ei. Cine? Alții ca ei, probabil, pentru că lumea e mai plină de oameni cu reputație proastă decât cu reputație bună”, spune un director dintr-o companie de bunuri de larg consum. Pe de altă parte, el susține că nu este adeptul judecăților negative făcute de altii câtă vreme nu a ajuns să cunoască persoana respectivă.
Citește și
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian
2 min
Iulian Tenchiu