zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
IMOBILIARE · Business Construct

Cât de mult va ține boomul imobiliar din vestul țării

Distanța dintre București și vestul țării a început ușor-ușor să se reducă. Din punct de vedere economic, bineînțeles, iar sectorul care pare să reflecte cel mai bine acest lucru este cel imobiliar. În Cluj, spre exemplu, chiriile și prețurile apartamentelor le-au depășit ca valoare pe cele din capitală anul trecut, iar alte orașe în plină dezvoltare, precum Oradea, urmează aceeași direcție.

de Roxana Dumitru Rosu - Mediafax , Editor 12.08.2016 · 15:17 2 min de citit
Cât de mult va ține boomul imobiliar din vestul țării

Foto: Ziarul Financiar

Astfel, dincolo de principalele orașe din țară unde piața imobiliară este în creștere, există și zone ce sunt în plin avânt sau promit acest lucru pentru următorii ani, mai precis orașe cu 130.000 – 230.000 locuitori, precum Ploiești, Pitești și Oradea. „București, Cluj-Napoca, Iași, Brașov sau Timișoara sunt orașe unde se demarează noi și noi proiecte imobiliare, iar piața este în creștere constantă, mai ales în ultimii trei ani. Însă există și orașe emergente din acest punct de vedere, care dau semne că în următorii ani se vor putea situa pe harta piețelor de real estate de interes din România“, a declarat Răzvan Cuc, director regional al RE/MAX România.

Pentru aceste zone – precum Oradea sau Pitești – agenția imobiliară estimează creșteri constante anuale de circa 5%  în următorii doi ani, atât în ceea ce privește numărul de tranzacții, cât și prețurile pentru locuințe. Astfel, în orașele menționate media de preț pe metrul pătrat variază între 700 și 800 de euro, cele mai căutate tipuri de locuințe fiind apartamentele de două și trei camere, în timp ce pe segmentele comerciale și office se remarcă o ușoară creștere a numărului de cereri. Ca reper, prețul mediu pe metrul pătrat al locuințelor din București este de 1.000 de euro.

În ultima vreme auzim tot mai multe despre Oradea, care se plasează în poziția fruntașă în topul orașelor care au atras fonduri europene anul trecut și care, prin investiții de sute de milioane de euro în reabilitare și dezvoltare, a atras atenția investitorilor. „Cel mai important factor care duce la această dezvoltare o constituie implicarea autorităților în atragerea de fonduri europene“, este de părere Cătălin Novac, expert evaluator, manager de risc în cadrul companiei Darian. „Din cunoștințele noastre, există în cadrul administrației locale interne o echipă bogată de tineri care «gândesc» proiecte inovatoare și se ocupă exclusiv de atragerea de fonduri europene pentru implementarea acestora.“

Citește și