zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Special / Salonul auto de la Frankfurt · Auto & Transporturi

Cât de sigur este noul Duster. “Oferim doar ce este necesar”

Automobilele Dacia au fost proiectate de la început pentru a oferi strictul necesar, atât în materie de confort, cât și în ceea ce privește siguranța, motiv pentru care prima generație a Logan venea cu un singur airbag și fără ABS. Treptat, gradul de siguranță a crescut, iar pe lângă ABS toate modelele dispun de sistem ESP de control al stabilității, iar noul Duster vine în premieră cu airbaguri…

de Cristina Bellu , Reporter 13.09.2017 · 12:27 2 min de citit
Cât de sigur este noul Duster. “Oferim doar ce este necesar”

Foto: Ziarul Financiar

Automobilele Dacia au fost proiectate de la început pentru a oferi strictul necesar, atât în materie de confort, cât și în ceea ce privește siguranța, motiv pentru care prima generație a Logan venea cu un singur airbag și fără ABS. Treptat, gradul de siguranță a crescut, iar pe lângă ABS toate modelele dispun de sistem ESP de control al stabilității, iar noul Duster vine în premieră cu airbaguri cortină, pe lângă cele frontale și laterale. De asemenea, tot în premieră, Duster vine cu senzori pentru detectarea mașinilor aflate în unghiul mort, reducând astfel riscul unui accident.

“Noul Duster a fost proiectat pentru a primi trei stele la EuroNCAP, dar să nu uităm că trei stele acum înseamnă cinci stele de acum câțiva ani. Acum să ai cinci stele înseamnă să implementezi multă tehnologie care ba merge, ba nu merge. Scopul nostru a fost să facem o mașină simplă și ușor de folosit, dar pe măsură ce anumite dotări vor deveni obligatorii, le vom implementa”, a subliniaty Marc Suss, directorul gamei global access în cadrul Grupului Renault. Spre exemplu, din 2022 sistemele de frânare automată la detectarea unui obstacol vor deveni obligatorii.

Citește și