Cât pot să mai crească acțiunile SIF-urilor?
Cele cinci societăți de investiții financiare (SIF-uri) se apreciază puternic la Bursa de la București întrucât investitorii apreciază faptul că toate au raportat creșteri pe linie ale activelor și ale profitabilității în anul 2019 față de anul 2018, ceea ce le-ar permite acordarea de dividende atractive și comparabile cu cele plătite de companii din prima ligă bursieră.
Foto: Ziarul Financiar

Analiștii mai spun că și legea fondurilor de investiții alternative (FIA), cea care prevede eliminarea pragului de deținere de 5% dintr-o SIF și care urmează să fie publicată în Monitorul Oficial și ulterior implementată de societăți, este și va fi unul dintre catalizatori. De asemenea și faptul că SIF-urile sunt subevaluate, aspect evidențiat și într-un articol al ZF publicat vineri, când a început și trendul de creștere, stă la bază creșterilor.
„Acțiunile emise de către SIF-uri își continuă trendul ascendent început săptămâna trecută. Luni creșterea a fost mai puternică, iar în cazul SIF 5, cotația a depășit prețul din ofertă. Motivele ar putea să fie legate de noua lege FIA, precum și de situațiile financiare anunțate de către emitenții în cauză“, spune Marcel Murgoci, director de tranzacționare al Estinvest, una dintre cele mai vechi societăți de brokeraj din România.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca