zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Câte plăți digitale fac zilnic românii de la o singură bancă? Peste 1 milion de plăți cu telefonul, 400.000 de transferuri și 300.000 de confirmări ale cumpărăturilor online pe zi prin BT Pay, prima aplicație de tip wallet bancar lansată în România acum 8

BT Pay, prima aplicație de tip wallet bancar lansată în România, are acum peste 4,6 milioane de utilizatori, iar zilnic prin aplicație sunt realizate peste 1 milion de plăți cu telefonul, 400.000 de transferuri și 300.000 de confirmări ale cumpărăturilor online. În cei…

de Claudia Medrega , Reporter 29.01.2026 · 16:05 2 min de citit și în ziarul tipărit
Câte plăți digitale fac zilnic românii de la o singură bancă? Peste 1 milion de plăți cu telefonul, 400.000 de transferuri și 300.000 de confirmări ale cumpărăturilor online pe zi prin BT Pay, prima aplicație de tip wallet bancar lansată în România acum 8

Foto: Ziarul Financiar

BT Pay, prima aplicație de tip wallet bancar lansată în România, are acum peste 4,6 milioane de utilizatori, iar zilnic prin aplicație sunt realizate peste 1 milion de plăți cu telefonul, 400.000 de transferuri și 300.000 de confirmări ale cumpărăturilor online.

În cei 8 ani de la lansare, BT Pay a evoluat de la o aplicație cu doar câteva funcționalități de bază – cum ar fi plata contactless și transferul de bani – la un ecosistem digital în care utilizatorii își gestionează banii de la A la Z: plătesc, economisesc, investesc, trimit/primesc bani, își administrează cardurile și accesează soluții bancare direct din aplicație, potrivit informațiilor transmise de Banca Transilvania.

„Acum opt ani, BT Pay era un vis curajos. Azi este aplicația care a schimbat total modul în care oamenii își gestionează banii. A schimbat jocul, a ridicat standardul, a redefinit banking-ul la distanță și a arătat că tehnologia poate fi umană, accesibilă. A crescut constant, sănătos, devenind pentru mulți din cei 4,6 milioane de utilizatori primul lor wallet digital – iar primul wallet nu se uită niciodată. BT Pay arată că ambiția și pasiunea pot rescrie o industrie și că pot duce banking-ul acolo unde oamenii au cea mai mare nevoie de el, în viața de zi cu zi”,  declară Oana Ilaș, director general adjunct retail banking, Banca Transilvania.  

Citește și