Ce caută un tânăr la o bancă? „Soluții digitale, campanii comerciale, programe de educație financiară și să fie prezentă acolo unde este și el – în campusuri, în școli, la festivaluri sau chiar în social media”
Generația ta privește banca într-un mod diferit față de generațiile anterioare, nu doar ca pe un loc în care își pun banii. Concret, ce vor tinerii de la o bancă? Soluții digitale, campanii comerciale, programe de educație financiară și o bancă prezentă acolo unde sunt și ei.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Pentru tinerii cu vârste între 16 și 30 de ani, din mediul urban, Banca Transilvania este prima opțiune când vine vorba despre alegerea unei bănci, inclusiv pentru contul lor principal, în care își primesc și își păstrează banii, prin care efectuează plăți și cu care interacționează cel mai des.
Generația ta privește banca într-un mod diferit față de generațiile anterioare, nu doar ca pe un loc în care își pun banii. Concret, ce vor tinerii de la o bancă? Soluții digitale, campanii comerciale, programe de educație financiară și o bancă prezentă acolo unde sunt și ei.
„Banca Transilvania a devenit un reper pentru tineri datorită soluțiilor de banking digital, campaniilor comerciale, programelor de educație financiară și prezenței constante în mediile în care Generația Z își petrece timpul: în campusuri și școli, la festivaluri și târguri de joburi, în proiecte de dezvoltare personală și inițiative sociale, precum și în social media”, transmit reprezentanții BT într-un comunicat de presă. Peste un milion dintre clienții Băncii Transilvania sunt tineri din Generația Z, cu vârste de până la 30 de ani, iar, în ultimii ani, BT și-a crescut cota de piață pe acest segment cu cinci puncte procentuale, arată cel mai recent studiu realizat de agenția de cercetare Quantix pentru Banca Transilvania. Pentru tinerii cu vârste între 16 și 30 de ani, din mediul urban, transmit reprezentanții BT, Banca Transilvania este prima opțiune când vine vorba despre alegerea unei bănci, inclusiv pentru contul lor principal, în care își primesc și își păstrează banii, prin care efectuează plăți și cu care interacționează cel mai des.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca