pentru orașul Roman înseamnă acces rapid la piețele naționale și internaționale, scăderea costurilor de transport, creșterea atractivității pentru investiții industriale, logistice
Ritmul tranzacțiilor a încetinit în primul trimestru, pe zona de logistică, pentru că firmele mari și-au stabilizat hub-urile în țară, iar cererea pentru spații se împarte între renegocieri
Cea mai mare investiție, în valoare de 14 mil. euro, va fi realizată de furnizorul de servicii logistice în domeniul transportului Drauber, controlat de antreprenoarea Eva-Cristina
Compania de logistică și curierat UPS a numi-o pe Daniela Constantinescu în funcția de Country Manager pentru Ungaria, Grecia, România și Slovenia (HUGRROSI), noul manager urmând să
Grupul de logistică și transport marfă International Alexander din Arad, cu capital românesc, fondat în 2003 de antreprenorul Simion Ioan Apreutese, cu afaceri de 250 de milioane de
companii de transport pentru o nouă achiziție, după ce a preluat Dumagas Transport în acest an, a declarat Matei Ladea, Co-fondator și partener, Omnia Capital în cadrul conferinței ZF Logistică
aterizat destul de rău după 2019, după pandemie și război, a declarat Mihai Ivănescu, Director General Premium Auto și vicepreședinte APIA în cadrul conferinței ZF Transporturi, Logistică