La o lună și jumătate de la demararea noului program de casare, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) aproape a epuizat tichetele, însă nici 15% din acestea nu au ajuns să fie...
Vânzările de camioane grele au scăzut cu 21% în primele șapte luni ale acestui an, la un total de 4.064 de unități, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile
Transportul rutier intern și internațional de pasageri (cu autobuze și microbuze) a pierdut în perioada 2008-2015 aproximativ 7% din trafic, creșterea vânzărilor de automobile mici...
Duvenbeck Logistik a realizat anul trecut un profit net de peste 4,4 mil. lei (931.000 de euro), de șapte ori mai mare față de anul precedent, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza
În primele șapte luni din 2020, numărul autoturismelor noi înmatriculate a ajuns la 62.566, în scădere cu 34,23% față de perioada similară din 2019, anunță ACAROM, potrivit Mediafax
Scăderea vine în condițiile în care în primăvară atât uzina Dacia, cât și cea a Ford au oprit producția timp de circa șapte săptămâni, iar aceasta a fost ulterior reluată în trepte
Salzburg, în cadrul unei reuniuni a dealerilor și partenerilor săi europeni, cea mai amplă ofensivă comercială pe piața europeană din ultimul deceniu, cu un plan care vizează lansarea a șapte