Dumagas. Mizează pe expansiune în Europa
. “Am construit de la zero un business de peste 20 de milioane de euro și am pus în mișcare 150 de oameni într-una dintre cele mai exigente piețe din Europa”, declară
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
2476 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
. “Am construit de la zero un business de peste 20 de milioane de euro și am pus în mișcare 150 de oameni într-una dintre cele mai exigente piețe din Europa”, declară
„Încă de la început, ne-am dorit să construim o companie care să reziste în timp.
Aici avem depozite în chirie, construite de proprietari după nevoile noastre, la Iași ne-am mutat într-un depozit nou, iar la Brașov am construit propriul depozit”, a spus pentru ZF
De asemenea, în 2015 compania a construit două depozite de 47.100 mp. Printre cei mai mari clienți sunt Carrefour, care operează 81.000 mp, și eMag.
Centrul Cobălcescu din București a fost cel mai scump dealership auto construit vreodată în România, fiind realizat în urma unei investiții de 22 de milioane de euro, deschis oficial
Într-un context economic și politic volatil, am continuat să creștem și să demonstrăm reziliența unui model construit pe termen lung”, a declarat Marius Ștefan, co-fondator al
Într-un context economic și politic volatil, am continuat să creștem și să demonstrăm reziliența unui model construit pe termen lung”, a declarat Marius Ștefan, co-fondator al
Potrivit unor surse din piața auto, nu ar fi vorba despre un constructor auto, ci despre un producător de componente.
Distribuția asigurărilor RCA va fi inițiată prin parteneriate cu agenți generali de asigurări (MGA), unul dintre acestea fiind, MGA Alpha Protect SRL, un joint venture între Grupul
Firma E Coletlogistic SRL a avut afaceri de 6,5 mil. lei în 2022, plus 35%.