Această strategie vine la peste un deceniu de la primele investiții de amploare în Sebeș, unde Mercedes-Benz a dezvoltat una dintre cele mai moderne fabrici de transmisii din rețeaua sa
Compania de transport edy International Spedition SA a intrat în procedura de reorganizare, planul propus de Rovigo SPRL în calitate de administrator judiciar fiind aprobat și confirmat
În total, cele șapte companii analizate de ZF se apropie de 56.000 de angajați, aproape jumătate dintre aceștia aflându-se pe statele de plată ale CFR SA, compania care administrează
În Ingolstadt, în landul Bavaria din sudul Germaniei, producătorul auto a construit cea mai mare fabrică a sa din lume, de pe ale cărei porți ies modele precum A3, A4, A5 sau Q5 o dată
Toți operatorii feroviari care fac transport de persoane pe calea ferată au nevoie de aprobări de la compania de infrastructură CFR SA, către care se plătește și o taxă de utilizare
Contractul de proiectare și execuție a fost semnat în mai 2015 de CNADNR și asocierea Corsan – Corviam, Construccion SA & SC, Consinit SRL & SC Road Consulting & Design
asemenea, pasajul de la Domnești de pe Centura Capitalei, care ar fi fluidizat traficul într-una din cele mai aglomerate zone din România, este de asemenea abandonat, iar finalizarea sa
Anul trecut însă, ultimul său facelift a fost realizat de celebrul Laurens van den Acker, actualul designer-șef, iar munca sa a adus noul Megane în linie cu noua strategie de design
Cu o arie de acțiune care variază între 100 km și 150 km în funcție de stilul de condus și de condițiile meteo, Renault ZOE are cea mai ridicată autonomie din categoria sa.
consilier prezidențial, a fost numită președinte al CFR Călători, iar Valentin Dorobanțu, care lucrase anterior la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale și la CFR SA