SRL, deținută de gigantul american Uber, a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de aproape 14 milioane de lei, în creștere cu 9,4% față de anul anterior, potrivit datelor Confidas.ro
SRL, agentul exclusiv pe piața locală al China Shipping Container Line, societate specializată în transport maritim containerizat, a anunțat miercuri că a implementat sistemul de management
Star Assembly, Pirelli Tyers România, Continental Automotive Systems și Automobile Dacia, patru dintre cei mai mari zece jucători de pe piața auto, au în plan investiții de peste 1,7
Un număr în creștere de companii de parcare din Ungaria spun că se pregătesc pentru apariția unui sistem de parcare inteligent, unificat, introdus de stat la nivel național, deși până
Continental, unul dintre cei mai mari producători de componente auto din lume, va prezenta oficial în toamna acestui an în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt din septembrie un sistem
Pasagerii care au aterizat pe aeroportul Henri Coandă (Otopeni), cel mai mare din țară, au făcut 4.200 de comenzi în primele 12 zile de funcționare a noului sistem de taxi, ce permite
Producătorul de sisteme de răcire RAAL Bistrița, cu clienți precum John Deere, Class și AGCO, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 327 mil. lei (70,3 mil. euro), în creștere
Meteor România, subsidiara locală a grupului german Meteor GmbH, care administrează o fabrică de sisteme de etanșare auto în Arad, a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de 169,5
Producătorul timișorean de sisteme și corpuri de iluminat Elba, furnizor de faruri pentru grupuri auto precum Dacia-Renault sau Skoda, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 254,8
Producătorul de sisteme de siguranță auto Autoliv România, care are cinci fabrici pe piața locală, și-a majorat vânzările cu 23% în primul semestru față de aceeași perioadă a anului