Din gama sa, am testat versiunea echipată cu dieselul de 2,0 litri TDI de 150 CP cuplat la cutia de viteze automată DSG cu șase trepte, probabil cea mai echilibrată variantă pentru
Grupul de firme Electroprecizia este controlat de omul de afaceri Adrian Secelean prin intermediul firmei Intercom Sfântu Gheorghe, care deține 49,7% din acțiunile Electroprecizia SA
„Ordinele de începere a lucrărilor vor fi emise de către CNADNR SA după finalizarea procedurilor privind exproprierea terenurilor.“
România are în prezent 280 de kilometri de autostrăzi
2013-30 iunie 2013 el a fost director de operațiuni la Electrocentrale Grup București iar din decembrie 2011 până în februarie 2013 a condus ca director de operațiuni Termoelectrica SA
Printre planurile coordonate de Maure în acest moment să numără inclusiv modernizarea rețelei Lada din Rusia formată din 360 de puncte de vânzare și aducerea sa la standardele Renault
În Italia, premierul tehnocrat Mario Draghi, fost guvernator al BCE, a anunțat că țara sa se redeschide și este pregătită să reprimească turiștii străini.
El a mai precizat că, dincolo de cifre, în perioada mandatului consiliului de administrație din care a făcut parte, compania a început să aibă, pentru prima dată în istoria sa, „o guvernantă