Astfel, Ford a împărțit în trei activitatea sa – Ford Pro, divizia producătoare de vehicule utilitare, Ford Blue, ultima care va mai folosi motoare cu ardere internă și care produce
La tăurași vom merge pe rasa Limousine și vrem să ajungem la 620 – 640 de capete“, a declarat Mircea Andreev, care alături de familia sa controlează grupul APAN.
Dacă nu există cerere pentru trenuri seara spre Sibiu cum vă explicați (către CFR Călători și CFR SA-n.red) faptul că microbuzele de transport rutier au solicitări pe tot cursul zilei
În opinia sa, cine a dorit să păstreze aceeași capacitate de transport, dar să achiziționeze camioane Euro 5 în 2013 a trebuit întâi să vândă camioanele Euro 3 și 4, iar valoarea
Spre comparație, în 2012 brandul Renault reprezenta 7,6% din totalul producției Automobile Dacia, creșterea datorându-se în mare parte modelului Symbol, producția sa fiind mutată din
În opinia sa „este o dezamăgire pentru noi să vedem bani europeni oferiți pentru infrastructură și trebuie adăugat doar 10-15% pentru a le realiza și nici măcar atât nu este suficient
Mai mult, spune Isar, Nicolae Demetriade, prin poziția sa, se află într-un evident conflict de interese: „Guvernanța corporatistă românească nu putea să aiba un început mai ratat decât
Ulterior finalizării acestei tranzacții societatea Blue Air Transport Aerian SA și-a schimbat denumirea în Bata Sky Imobiliare“, se mai arată în același document.