Michael O’Leary, CEO al Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, cu afaceri de peste 5,6 miliarde de euro anual, va veni marți la București, unde va susține o conferință
CFR Marfă a avut sub conducerea miniștrilor Ovidiu Silaghi și Alexandru Nazare pierderi de 405 milioane de lei (91 de milioane de euro), de patru ori mai mari față de anul 2011, în
), în creștere cu 37% față de anul anterior, când compania a realizat afaceri de 48,7 mil. lei (9,9 mil. euro), potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul…
fonduri pe Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), zero fonduri pe Creșterea Competitivității Economice, zero fonduri pe Programul Operațional sectorial Asistență Tehnică, 3,88 mil. euro
Statul a alocat anul acesta un buget total de 13,1 miliarde de lei (3 miliarde de euro) pentru infrastructura rutieră (autostrăzi și drumuri naționale), feroviară, aeroportuară, navigabilă
Șantierul Naval Constanța, controlat de omul de afaceri român Gheorghe Bosînceanu, a înregistrat în primele nouă luni din acest an afaceri de 159,3 mil. lei (36 mil. euro), de peste
Grupul Michelin, unul dintre cei mai mari producători de anvelope la nivel mondial, cu afaceri anuale de peste 500 mil. euro în România, a cumpărat la finele lunii ianuarie un teren
Până acum am investit 400.000 de euro în stațiile instalate iar până la final încă 600.000 de euro – acestea fiind doar costurile cu stațiile, la care se adaugă cele cu infrastructura