Mai multe grafice și tabele din domeniul Auto&Transporturi Mai multe grafice și tabele din domeniul Profesii Materialul a apărut în ediția din 28 octombrie 2025 a Ziarului Financia...
Compania Omnia Capital poartă negocieri cu cinci companii de transport pentru o nouă achiziție, după ce a preluat Dumagas Transport în acest an, a declarat Matei Ladea, Co-fondator
Nu toate brandurile românești au avut norocul să treacă testul timpului - nume precum Aro (auto), Ci-Co (sucuri), Alimentara (magazine) și SuperCristal (pastă de dinți) au pierdut lupta
Vânzările de vehicule comerciale grele, de peste 3,5 tone, au urcat cu 138% în luna aprilie, la 312 unități potrivit statisticilor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile
Marius Ștefan consideră că pentru reușita unui business sunt importante valorile fondatorilor, considerând că ele reprezintă modul în care evoluează o companie. Totodată el crede c...
început cu proiecte ambițioase care ar duce la crearea primelor centre regionale folosind portul Constanța, România devenind un hub regional, a spus Laurențiu Duica, managing partner și co-fondator
Casa de expediții DGH Log & Sped, una dintre cele mai mari de pe plan local, a finalizat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 75 de milioane de lei, în creștere cu 31% față de anul a...