intrat în grevă miercuri și joi au revenit la posturi ieri după-amiază după ce conducerea Dacia și Sindicatul Automobile Dacia au convenit ieri să continue negocierile pentru Contractul
Contractul dintre operatorul feroviar polonez PKP și grupul francez Alstom prin care acesta din urmă ar fi urmat să livreze trenuri de mare viteză de tipul Pendolino ar putea fi anulat
Anunțul cu privire la concedieri vine la mai puțin de două săptămâni după ce Karl Wallner, executive board member responsabil de producție și logistică, a declarat într-un interviu
Compania are în prezent clienți în peste 20 de țări, cele mai importante contracte fiind încheiate cu firme din Germania, SUA, Marea Britanie și Italia.
Bistrițenii produceau anul trecut în jur de 300 de tipuri de produse pentru clienți din peste 20 de țări, cele mai importante contracte fiind încheiate cu firme din Germania, SUA, Marea
Softronic așteaptă afaceri de circa 20 de milioane de euro în 2018, când fabrica va lucra la capacitate maximă datorită noilor contracte semnate.Recent, Softronic a semnat un nou contract
O bună parte din această creștere va fi rezultatul unor investiții de 1 milion de euro în două noi centre logistice, în Arad și Craiova și, de asemenea, în dezvoltarea sistemelor IT