În plus, dacă un camion de transport internațional poate rula în întreg ciclul de viață peste 1,5 milioane de kilometri, unul de construcții are o exploatare complet diferită.
Alți factori importanți pe plan intern, cu impact asupra pieței carburanților, vor fi lucrările de infrastructură și de construcții, precum și cererea agregată de bunuri și servicii
sunt comparabile cu cele pentru construcția de șosele din bani publici, fie împrumutați, fie din fonduri europene. “Atunci când construcția este însă în mâna celui care are și
că se «amputează» investiții precum centura Capitalei este un semnal care îngrijorează”, spune Laurențiu Plosceanu, președinte al Asociației Române a Antreprenorilor din Construcții
În topul celor mai dinamice companii din industria prelucrătoare (potrivit criteriilor luate în calcul de ZF) au mai intrat Droker Srl din Alba (fabricarea de încălțăminte), MG Tec
Lipsa zborurilor ridică însă o altă problemă majoră pentru companiile aeriene, dincolo de cea financiară, respectiv cea de siguranță în operare cu un personal care mai mult stă la sol
Da, vine cu sistemul Allgrip, dar Vitara are un unghi de atac de numai 18,2 grade față de cel de aproape 30 de grade de la Duster, în timp ce garda la sol este de numai 185 mm, versus
august 2012, ca urmare a cererii depuse pe 31 august la Tribunalul Hunedoara, având ca intimat pe Tăbuș Valentin ca administrator statutar și administrator judiciar al firmei Rovigo SPRL