Sistemul nu înlocuiește tracțiunea integrală, însă alături de garda la sol mai înaltă, permite mașinii să iasă din situații mai dificile, de pe porțiuni de drum acoperit cu gheață sau
Breakul Touring Sports are pe de altă parte un preț mai ridicat – de 26.507 euro cu TVA, dar explicat de faptul că vine cu echiparea de top Sol Plus, care nu mai este disponibilă pe
În alt registru, ea constată că întreg sistemul rutier e dimensionat la nivelul din 1990.: “Nu s-au construit noi artere și nici nu cred că se vor construi.
„Pentru un inginer constructor am început discuțiile de la 1500 de dolari și pentru că cererea era foarte concretă și a mers către fundații speciale am ajuns la 2.000 de dolari salariu
Pentru prima dată în peste 20 de ani, niciun constructor nu prezintă nicio informație cu privire la modelele produse în România sau volumele acestora.
Ford România, cel de-al doilea constructor de pe piața locală, a demarat luna trecută producția versiunii cu tracțiune integrală a SUV-ului EcoSport și odată cu acesta, cadența zilnică
Miza lansărilor de noi modele „electrificate“ vine în contextul în care începând cu anul 2020 media emisiilor mașinilor unui constructor la nivel european trebuie să fie de cel mult